Dan Barna şi USR votează pentru eliberarea infractorilor din puşcării

În timp ce Dan Barna şi USR votează pentru eliberarea infractorilor din puşcării Clotilde Armand luptă pentru a le explica tuturor că România este de două ori mai importantă pentru Uniunea Europeană şi Germania, chiar dacă lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel

Ce mai face Clotilde Armand în vremuri de pandemie mondială, când nu poate zbura la Bruxelles pe zeci de milioane de euro salarii? Ei bine, face ce ştie mai bine: insultă, calomniază şi distribuie pe facebook fake-news-uri!

Ca o paranteză, Clotilde Armand, cea care înfiera legea recursului compensatoriu (deşi a fost votată şi de parlamentarii USR!), n-a scos un cuvânt zilele acestea despre faptul că toţi senatorii USR au votat, la sfârşitul săptămânii trecute, iniţiativa liberalei Alina Gorghiu prin care deţinuţii cu pedepse privative de libertate mai mici de 7 ani îşi pot executa pedeapsa acasă!

Până şi Dan Barna, şeful ei de partid, a simţit nevoia să se scuze şi să pretindă, într-un mod realmente imbecil, că senatorii USR au votat în favoarea infractorilor… din greşeală!

Clotilde Armand abordează în schimb subiecte de anvergură naţională, nu chestiuni minore cum ar fi votul direct al USR pentru eliberarea a zeci de mii de infractori din puşcării!!! Care ar fi aceste subiecte? Faptul că în Sectorul 6 oamenii vor fi „blonzi cu picăţele” de la nu ştiu ce apă oxigenată cu care un elicopter stropea anumite străduţe, că pe str. Maria Rosetti nr. 4 un excavator distruge o poartă, că a reuşit ea, prin nu ştiu ce sabotaj idiot, să oprească tipărirea unei reviste etc.

Ar fi de râs dacă n-ar fi totuşi de plâns!

Şi totuşi, printre subiecte infantile, Clotilde Armand a continuat misiunea ei sfântă de cetăţean european aflat în război cu ciuma roşie. Şi anume… lupta cu propaganda rusă!

Vă rog să nu râdeţi, dacă nu ar fi şefa USR Sectorul 1, propaganda rusă ar scoate România din Uniunea Europeană, din NATO sau chiar de la Marea Neagră. Noroc cu Clotilde Armand care nu se lasă şi luptă cu ştirile false chiar şi atunci când ele sunt… adevărate!

Să demontăm propaganda rusă.

Am scris mai jos că România primeşte 3 miliarde de euro din partea UE pentru combaterea COVID19. Apoi m-au întrebat mulţi cetăţeni care este suma pentru Franţa&Germania.

Iată: Franţa 650 milioane, Germania 826 milioane. România 3.079 milioane.

Deci UE îi oferă bani mulţi României să se lupte cu COVID-19, nu Franţei şi Germaniei! Este o informaţie care, pe o scară a credibilităţii de la 1 la 10, ar primi nota minus 3! Iar cea care o face s-ar califica lejer pentru un consult de specialitate la „Obregia”, cu cazare inclusă!

Faptul că toată mass-media, inclusiv televiziunile naţionale de referinţă: PRO TV, Antena 1, DIGI TV, Antena 3 etc., a precizat că România va primi, într-un viitor neprecizat, aproape un miliard de euro de la Uniunea Europeană (cea mai mare parte a acestor bani urmând să ne fie lăsaţi din contribuţia noastră la bugetul UE), iar Franţa şi Germania urmând să fie sprijinite cu sume de ordinul sutelor de miliarde, o lasă rece pe doamna de la URS Sectorul 1. Ea ştie cel mai bine! Ăştia pomeniţi sunt, şi ei, cumva tot o propagandă rusă sau ceva! Cum să te gândeşti că România, cel mai puternic stat al UE, nu va fi favorizată în competiţie cu cenuşăresele Germania şi Franţa?! România uber alles, parcă aşa se spune, nu?! Propaganda, de orice parte ar fi ea, este odioasă! Ar mai fi nevoie şi ca europarlamentarul Clotilde Armand să înţeleagă acest lucru! Deşi, dacă ne uităm la trecut, nicio speranţă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *